Wikipedia

Rezultatele căutării

miercuri, 4 ianuarie 2012

O lume mai buna pentru copii nostri

Iată piaţa Creditelor de Carbon în cifre

În anul 2010 cifra de afaceri a pieţii Creditelor de Carbon a fost de 125 miliarde euro. Pentru anul 2011 se preconizează 175 miliarde euro, iar pentru anul 2020 se estimează 3000 miliarde euro. Nu întâmplător se spune că piaţa Creditelor de Carbon va avea un rol determinant în lumea afacerilor în următorii 20 de ani.
Avantajul creditelor de carbon sunt că acestea pot fi vandute sau cumparate la nivel international.
Vestea bună este că de acum încolo putem participa şi noi la comerţul cu Creditele de Carbon şi putem obţine profituri considerabile.

Piata Creditelor de Carbon
Putem deosebi două pieţe distincte ale Creditelor Carbon. Pe de o parte sunt firmele poluante mari, din sectorul energetic şi industria grea, care îşi primesc autorizaţiile de emisie – ei formează piaţa obligatorie. Firmele din acest sector sunt însă nevoiţi să-şi cumpere Credite de Carbon atunci când şi-au depăşit cotele admise.
Însă există şi un aşa-numit proces voluntar, în care persoanele fizice, respectiv juridice îşi pot compensa emisiile de substanţe nocive. De exemplu în urma activităţii cotidiene a unei persoane fizice (consum de energie, transport, etc.) în decursul unei luni calendaristice rezultă în medie 1 tonă de substanţe nocive emise, deci fiecare persoană ar trebui să cumpere 1 Credit de Carbon dacă doreşte să compenseze aceste emisii. Dacă de exemplu călătorim din Bucureşti la Londra cu avionul, n-i se oferă ca în preţul biletului de avion să cumpărăm şi Credite de Carbon. Mai exact, trebuie să cumpărăm ½ de Credit Carbon dacă vrem să ne “neutralizăm” călătoria. Deocamdată putem să o privim ca o taxă voluntară, însă este foarte probabil că în curând să fie obligatorie conform tendinţelor “go green”.
Creditul Carbon este o noua valuta care corespunde cu o tona de CO2 emis.
Creditele de carbon pot fi vândute şi cumpărate. Producătorii îşi vând Creditele de Carbon prin partenerii contractaţi.Comerţul CC ajută producătorii să obţină bani. Compania noastră, Botanoo se ocupă de acestă activitate .


Compania generază profit în patru moduri:

1. Investeşte în proiecte ecologice, şi prin urmare are dreptul la restituirea de Credite de carbon. În acest fel, obţine CC la un pret foarte accesibil.
2. Face comerţ cu energie Green şi CC.
3. Lansează noi investiţii verzi.
4. Ţine în stare de funcţionare Magazin Web Verde.
CC este ca aurul. O achiziţionezi, o ţii un pic şi o revinzi cu beneficii. Aşa poţi să ai acces şi tu la Credite de Carbon şi la această oportunitate de afaceri.
Compania îţi plăteşte veniturile în fiecare săptămână. 80% în numerar, 20% în Cupoane Carbon pe care timp de patru săptămâni nu le poţi deţine, dar apoi pot fi vândute pe bursa de valori CarbonCoupon.

Bursa de valori Carbon Coupon este o platformă unică, privată, internă de tranzacţionare, care operează 24 de ore pe zi, 7 zile pe săptămână.
Această platformă permite oamenilor să facă comerţ cu Cupoanele Carbon într-un sistem unic, amplificând angajamentul lor faţă de libertatea lor financiară.
La deschidere, compania oferă cu discount 10 milioane de buc. Coupon Carbon, la preţuri reduse.

Acei membrii noi aderaţi care în primele două luni vor realiza o cifră de afaceri de 25 000 € în cele două grupuri ale lor – fără investiţiile proprii şi ale membrilor familiilor lor - vor fi invitaţi la Blumau, satul verde din Austria, unde vor lua parte la un training de trei zile.
O altă provocare: în cazul în care, fără limită de timp, grupul cel mic ajunge la o cifră de afaceri de 400,000€, atunci poţi participa la o croazieră în Caraibe.
Este posibil ca după acesta să te muţi pe insulele Caraibe.

Suntem capabili ca în cadrul oricărei din cele patru proiecte înregistrate să cumpărăm Credite Carbon de la Green Mall (Green Plaza). Certificatul poate fi eliberat pe numele oricărei persoane sau firme. Dacă aveţi întrebări, vă rugăm să nu ezitaţi să ne contactaţi pe adresa de e-mail:



Inainte sa te inscrii pe site http://www.botanoo.com/artsilv te rog sa ma consulti si te astept in echipa mea.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu