Oamenii au nevoie de crize pentru a se trezi!

Profesor Dr.Florian Colceag: ”Oamenii au nevoie de crize pentru a se trezi. Acesta este marele moment istoric pe care îl trăiește omenirea.”

  Florian Colceag este licenţiat în matematici fractale, doctor în economie şi specialist internaţional în guvernanţă sustenabilă. Profesor cu peste 20 de ani de experienţă în educaţia copiilor supradotaţi şi în antrenarea olimpicilor la matematică, a obţinut peste 60 de medalii de aur la competiţii internaţionale în această disciplină. Este reprezentant în România al World Council for Gifted and Talented Education. Profesorul Florian Colceag este, de asemenea, fondatorul IRSCA Gifted Education – România(asociaţie non-profit cu scopul de a promova şi sprijini dezvoltarea persoanelor cu har şi talent în toate domeniile) şi preşedintele EDUGATE (Consorţiul Român pentru Educaţia Copiilor şi Tinerilor Supradotaţi si Talentaţi). Este autorul proiectului „Noua Constituţie” (făcut deja public), coautor al „Programului de Retehnologizare şi Modernizare Tehnologică a României” şi, în sfârşit al proiectului MODELUL DE  ŢARĂ.

“Oamenii au nevoie de crize pentru a se trezi. Doar în mijlocul unei mari crize omul se schimbă“, afirma profesorul Florian Colceag în cadrul unor serii de seminarii pe teme de educație (școlară, economică, a mediului, a gândirii, etc). Criza ne pune în față o alegere: fie ne schimbăm în totalitate și re-devenim oameni, fie continuăm ca și până acum și ne îndreptăm spre distrugere.

“Acesta este marele moment istoric pe care îl trăiește omenirea, moment în care omenirea descoperă puterea de a da și de a lua”, ne face atenți Florian Colceag în preambulul acestei discuții-interviu.

  R: Unde greșim cel mai tare, ca părinți, ca profesori?

  F.C: Câte minute pe zi i se cere unui copil să fie genial? Dar unui adult? Câte minute pe zi unui elev i se cere să fie uman? Dar unui adult? Câte minute pe zi i se cere să fie sensibil la problemele altora? Dar înțelept? Dar empatic, intuitiv? Câte minute pe zi, societatea, sistemul de învățământ cere elevilor să aibă calități? V-a cerut vreodată societatea? Crizele vă cer asta, catastrofele, pentru că altfel nu se poate rezolva o catastrofă. Unde greșim? Abordarea noastră e greșită. Dacă nu le cerem să-și dezvolte calități, copiii nu cresc în valoarea lor personală. Nu cresc, nu dezvoltă aceste calități, nu sunt solicitate, nu sunt hrănite. Dacă nu remarcăm aceste calități, dacă nu le lăudăm, nu le ridicăm la un anumit grad, nu îi învățăm să le folosească în mod corespunzător, copilul se aplatizează. Noi ce-i cerem de fapt unui elev? Să fie obedient, să fie punctual, să-și facă bucățica de temă fără pasiune, să reproducă, să fie un magnetofon. Ne irosim viața pe tot felul de plăceri care îngrașă niște oameni de hârtie, care fabrică bani și manipulează pe alții cu bani, în loc să ne uităm la nevoile celorlalți, să-i ajutăm cu puterile noastre.

Deci facem un prost management al crizelor în clipa în care nu cultivăm caracteristicile înalte ale copilului, care înseamnă darurile cu care s-a născut. Aici e marea schimbare de paradigmă, care se duce până la nivel foarte tehnic. Trebuie să ne gândim că proiectăm educația pentru 20 de ani. De ce fel de calități va fi nevoie în 20 de ani? Trebuie să le dăm posibilitatea să-și împartă calitățile celorlalți, să-i grupăm în așa fel încât, pe abilități să se completeze între ei, să se ajute reciproc. Iată o schimbare de paradigmă. Stilul de învățare trebuie respectat, înțeles și cultivat.

  R: Numiți trei valori în care credeți

  F.C: Eu nu cred în valori. Valorile sunt cantități perisabile. Cred în capacitățile umane de a ajunge oricât de departe și cred în coerența acestui univers care e dincolo de valori. Și mai cred în echilibrul general al lucrurilor, dar în sistemul de valori umane nu pot să spun că, cred foarte mult, pentru că timpul le schimbă. Le schimbă profund. Un exemplu în direcția asta ar fi cavalerismul, care era valoarea numărul unu al secolelor trecute și care s-a deteriorat până la dispariție. În loc de cavalerism avem măgărie.

  R: Si totuși cum reasezăm o scară a valorilor care astăzi pare răsturnată? Este nevoie de niște valori care să ne ghideze.

  F.C: Le re-inventăm, valorile sunt un sistem măsurabil, iar orice este măsurabil devine contradictoriu. Există o celebră teoremă care spune că orice sistem axiomatic finit cu o metrică inclusă, deci măsurabil, e contradictoriu. De fiecare dată când punem în valoare, să vindem, să prețuim, stricăm echilibre - o entitate oarecare, om, o plantă pe care încerci să o valorifici și-i schimbi locul în care ea s-a hrănit și crescut și-i schimbi atmosfera care i-a permis să aibă tot ceea ce are extraordinar, o omori. Dar noi gândim comercial, din păcate, în loc să gândim uman. Din cauza asta nu doresc valori. Ceea ce doresc e ceea ce face să crească totul și acestea sunt calitățile. Calitățile sunt cele mai importante pentru că, pe măsură ce le împarți, cresc. Inteligența este o calitate, împarți inteligența, crește inteligența. Bunătatea e o calitate. Împarți bunătate crește bunătate. Înțelepciunea e o calitate. Împarți înțelepciune, crește înțelepciune. Omenia e o calitate. Banii sunt o valoare -îi împarți îi pierzi. Faima e o valoare, o împarți, o pierzi. Nu te poti duce să te bați cu cărămida în piept fără să te deteriorezi, ca faimă, ca imagine. Valorile sunt perisabile. Calitățile sunt nemuritoare.

  R: De ce ne este atât de greu să facem trecerea, schimbarea de paradigmă?

  F.C: Ne vine greu pentru că noi suntem forțați de societate să ne adaptăm unor nișe înguste, în care nu ni se cere să facem minuni, din contră ni se cere să facem puțin, deseori nici măcar bine. Suntem forțați, într-un fel să ne deteriorăm ca spirit, ca gândire, ca personalitate, iar atunci ne pierdem orizontul, ne pierdem suflul. Ajungem ca niște gâște domestice care doresc să zboare. Mai dau din aripi un pic, mai se înalță puțin deasupra drumului, dar aterizează înapoi pentru că sunt domestice și sunt grase, îngrășate. Nu mai avem puterea să ne schimbăm cu ușurință decât dacă ne dorim foarte tare. O gâscă domestică, dacă se străduiește în fiecare dimineață și muncește mult până slăbește și își întărește mușchii, poate zbura, dar e un efort pe care nu toată lumea e dispusă să-l facă. Ca să te schimbi, să te dezvolți, să te transformi, să devii zburător e un efort adevărat. E mai confortabil, mai călduț să te târâi cu burta pe pământ și să te faci că din când în când vrei să zbori.

  R: În sistemele de educație Montesori și Waldorf se construiește pe tendințele naturale ale copilului către explorare, muncă și creativitate. De ce nu există o extindere mai mare a școlilor de acest tip sau o pondere mai mare a acestui mod de gândire în sistemul clasic de învățământ?

  F.C: Tendințele naturale de creștere ale copilului nu se potrivesc cu artificialitatea lumii sociale în care trăim. Trebuie să fim convinși că trăim într-o lume totalmente artificială și irațională în care înlocuim adevăratele calități ale universului în care trăim cu valori episodice care deseori nu înseamnă decât o formă de manipulare a societății. De exemplu banul. Banul care reprezintă de fapt măsura administrației, nu reprezintă o valoare adevărată. O administrație competentă este în măsură să dea valoare banului, altfel, într-o administrație incompetentă banul își pierde orice urmă de valoare și ajunge să fie ban inflaționist. Deci este o lume artificială a banului. N-ați văzut nici o floare făcând bani. Ceea ce este adevărat și realmente prețios în Universul ăsta e gratis. Aerul e gratis, frumusețea naturii e gratis, bunătatea oamenilor e gratis, înțelepciunea e gratis. Dar noi învățăm să cumpărăm plăceri, care nu sunt gratis.

  R: Aici aș adăuga că se promovează în societate pe scară largă o așa-zisă libertate de a face orice de parcă scopul existenței noastre ar fi plăcerea și evitarea durerii. Televizorul, prin faptul că te hipnotizează să stai pasiv să-l privești, fără să te supună la vreun efort de gândire e o altă “realitate” care poate induce ideea urmăririi plăcerii ca scop în sine.

  F.C: Da, e o lume artificială, nu e o lume adevărată. Pentru nevoile noastre noi nu am avea mult de cheltuit și mult de făcut. Noi ne irosim viața însă pe tot felul de plăceri care îngrașă niște oameni de hârtie, care fabrică bani și manipulează pe alții cu bani în loc să ne uităm la nevoile celorlalți, să-i ajutăm cu puterile noastre.

  R: Suntem încă tributari comunismului, în România?

  F.C: Desigur. Orice formă de viață conservă istoria prin care a trecut anterior. Nu se pune problema să scăpăm vreodată de urmele comunismului. Ele au rămas și se manifestă din plin: suspiciune, ne-muncă, profituri necinstite pe seama altora, minciună, demagogie, lipsă de omenie. Dar se pot micșora în clipa în care noi creștem. Este ca o pată pe hartă: dacă harta este cât pata atunci harta devine neagră, dar dacă harta crește, devine imensă, pata respectivă devine nesemnificativă. Depinde de noi să creștem, să devenim noi mari, distingându-ne conștiința, distingându-ne personalitatea și atunci, în istoria noastră, acel punct care înseamnă comunismul nu va mai conta prea mult.

  R: Cum ar trebui să intre profesorul la clasă?

  F.C: Cu sinceritate, în primul rând. Apoi cu multă omenie. Pentru că dacă nu are sinceritate și omenie nu va recunoaște niciodată că nu știe tot, că nu poate răspunde la toate solicitările, că are nevoie de sprijinul elevilor. În momentul în care elevii îl sprijină, toată lumea profită. Și copiii profită pentru că au în fața lor un om care a învățat să fie om, care îi poate inspira, și profesorul profită pentru că înțelege unde sunt nevoile copiilor și le poate aduce ceea ce au ei nevoie. Ce dă un profesor elevului? Dă ceea ce are.  Dacă profesorul a învățat să-și cultive calități îl va învăța și pe copil să-și cultive calități. Ei devin gifted (talentați). A fi gifted nu ține numai de bagajul nativ, ci ține de modul de hrănire a acestor daruri, pe care dacă le hrănești, cresc. Cresc în tine, cresc în cei din jur. Se transmit, se duc mai departe.

       Înţeleptul satului vs. prostul satului
 Blestemul poporului român, crede profesorul, este că îşi alungă, în permanenţă, valorile. Şi în loc să promoveze ceea ce este bun la nivel de vârf, promovează mediocritatea: “În toată lumea aceasta, există un înţelept al satului. La noi, la români, există un prost al satului. Vine din cultură, din rădăcinile istoriei: în loc să scoatem deasupra valorile, noi le alungăm. Din cauza aceasta, suntem încă în Evul Mediu, pornind chiar de la sistemul de guvernare pe care îl trăim acum, cu baroni locali...” 
 Şi, cum  prima acţiune care trebuie făcută este de a deschide ochii semenilor asupra copiilor, profesorul s-a dedicat  instruirii  poporului, ca acesta să înţeleagă “care e valoarea seminţei, pentru că seminţia românească mai are un pic şi se stinge din cauza celor care nu preţuiesc sămânţa bună”. Sunt mulţi părinţi care vin la specialist indignaţi şi puşi pe luptă cu sistemul, forţând o şansă pentru copiii lor. Şi au dreptate. Problema ţine, mereu, de acelaşi şablon românesc, de a nu preţui valorile.

“Acum o zi, spune profesorul, mi-a picat pe mână metodologia pentru înscrierea la clasa I şi la clasa pregătitoare. Nu apare posibilitatea copiilor cu capacităţi înalte de a se înscrie mai devreme, conform cu vârsta lor psihologică. Nu intră, acest lucru, în şablonul autorităţii, deşi este trecut în legea educaţiei, iar aceşti copii sunt strânşi cu uşa, ca să nu devină prea deştepţi, ci din contră, pe cât se poate, să se aplatizeze. Rezolvarea situaţiei e multiplă. Trebuie programe educaţionale speciale în două direcţii: în primul rând, instruirea copiilor care au abilităţi înalte, a doua, ridicarea nivelului copiilor care doresc să-şi mărească abilităţile. Dumnezeu îşi pune sămânţa lui unde crede de cuviinţă. Din cauza aceasta, programele educaţionale trebuie să fie răspândite în toate şcolile. În patternul nostru naţional, preferăm să avem la suprafaţă prostul satului, nu înţeleptul satului. Ne dăm deştepţi,  pentru a nu fi consideraţi prostul satului, dar de fapt, modelul lui e singurul pe care îl edificăm”.

N-am obişnuit, aproape în nenumărate cazuri, cu situaţiile când, veniţi din străinătate cu diplome de la marile universităţi, copiilor supradotaţi li s-a dat cu piciorul, deşi, în România, avem din ce în ce mai puţine cadre înalt calificate. Refuzaţi acasă, aceşti copii pleacă şi nu se mai întorc. Nu se mai întorc, pentru că nu sunt bineveniti, ori sunt priviţi cu reticenţă şi li se spune: “Ce-i atavismul ăsta la voi? Plecaţi în altă parte!”. Toată această problematică ţine de stilul de management. 

“E o lege, ne spune profesorul Florian Colceag, în contabilitatea managerială care arată că, atunci când managementul secundar al unei firme e făcut pe criterii clientelare (şi la noi se aplică, mai ales la ţară), atunci se petrec două fenomene, în primul rând, relaţii pe orizonală între cei care fac managementul secundar – ei se ajută între ei, formează o reţea în care se sprijină în tot ceea ce fac, să paraziteze managementul – şi a doua, raportare falsă la vârf. Această raportare falsă la vârf conduce la o abureală asupra a ceea ce se întâmplă de fapt. În momentul acesta, noi suntem puşi în situaţia de a face contabilitatea a douăzeci şi ceva de ani de management de tipul acesta, plus alte multe zeci, dinainte. Şi numărăm câte grăunţe mai avem; că recolta am terminat-o, de multă vreme, şi acum ne vindem şi sămânţa.

Uitaţi-vă la mediul politic pe care îl avem. Pe ce criterii au fost selectaţi liderii? Pe criterii de profesionalism sau pentru că au susţinut campaniile electorale ale partidelor? Cine a avut bani să susţină campanii electorale şi interese? Sunt câteva întrebări minore. De ce Constituţia, de exemplu, nu creează nişte filtre pentru selecţia pe bază de profesionalism, pe bază de responsabilitate şi de calitate? Pentru că nu interesează. Acesta e managementul secundar făcut pe principii clientelare. Aceasta este marea noastră problemă, acum. De aici, a plecat şi politizarea administraţiei şi politizarea educaţiei, peste tot pe unde te uiţi. E o boală. E un cancer.”

       „Noi înflorim în haos”
Există, oare, un profil distinct al inteligenţei româneşti? Am fost tentat, în dialogul cu profesorul Florian Colceag, să aflu locul pe care creierele româneşti îl ocupă între alte popoare. O excelenţă în termeni de etnogeneză, o genialitate tipic românească. Şi mi-a fost teamă că nu voi primi un răspuns. Dar, surpriză!  Florian Colceag crede că aceasta chiar există: “Nu numai că există, dar aş putea spune că România este una dintre ţările care excelează în domeniu. Eu sunt specialist în geniile tari, am şi format o grămadă de genii şi îi recunoc pe stradă numai după mers, ca să nu spun după altceva, pe cei care realmente au această capacitate. Am găsit inteligenţe foarte înalte la foarte puţine popoare: la chinezi, la indieni, la ruşi, la evrei şi la români.

Românii se caracterizează printr-un cuvânt care spune totul: complexitatea. 

Capacitatea integratoare pe multe domenii şi pe mai multe dimensiuni ale problemei şi nivele de complexitate. Aceasta este caracteristica inteligenţei româneşti. Dată, în mod paradoxal, tocmai de această paradigmă a prostului satului. Pentru că oamenii aceştia s-au confruntat cu o situaţie absolut uluitoare. Nefiind sprijiniţi, au trebuit să se lupte cu o diversitate de probleme şi atunci au dezvoltat o capacitate de a rezolva probleme de mare complexitate care este extraordinară şi aproape unică. Nu e chiar unică, dar este, la câteva popoare menţionate, mai prezentă. Alte popoare au alte tipuri de genialitate. Tehnică, administrativă, etc. etc. Dar noi suntem oamenii haosului. Noi înflorim în haos. Şi asta este partea extraordinară. Faptul că au plecat din ţară milioane de români care erau profesionişti şi aşa mai departe, nu ne-a împuţinat populaţia de genii.

Faptul că ne-am confruntat şi ne confruntăm în continuare cu problemele pe care le avem de înfruntat acum, nu ne diminuează genialitatea. Din contră, cei care ies acum, generaţiile mici, au nişte abilităţi absolut fenomenale la vârste mici şi multe dintre ele rămân şi mai târziu. La nivelul vârstelor mici, capacitatea de a observa semnificativul şi de a face scenarii pertinente este egală cu a evreilor şi este foarte înaltă, dar, din păcate, neîncurajată. Dacă ar fi încurajată, noi am ajunge să performăm, la fel ca evreii, pe o grămadă de direcţii. Mai departe, este inventivitatea şi creativitatea care se dezvoltă exploziv, până la vârsta de 12 ani. Nefiind încurajată, mai târziu nu se mai dezvoltă. Unde există un mediu de încurajare, continuă să se dezvolte şi ajunge la nivele extrem de înalte. Mai departe, în adolescenţă, apare vizionarismul şi capacitatea de integrare pe foarte multe planuri, la mulţi copii, dar, pe de altă parte, şi tendinţa de a scăpa de sistem, care îi gâtuie, nu îi lasă să meargă mai departe şi să respire. Atunci, se petrece şi exodul de creiere tinere în afară. Noi, de fapt, hrănim vestul cu inteligenţe.” 

         Notă blogger : Nu vă pierdeți speranța români, ne vom ridica din acest haos și, poate vom deveni națiunea întâistătătoare între națiunile lumii și nu prin mândrie, ci prin toleranță, iubire față de aproapele nostru și compasiune. Și nu în ultimul rând prin GENII ! De-a lungul istoriei moderne, dintr-o statistică la nivel mondial, suntem națiunea cu cele mai multe genii (descoperiri și invenții în toate domeniile), raportat la numărul de locuitori...

   Drum drept spre Lumină!

   Sursa: http://jurnalul.ro/

Publicat de Marius Sumedrea la marți, ianuarie 24, 2017